miercuri, 12 august 2009

Nordul Moldovei, Bucovina.

Bucovina
Am lasat in urma cu parere de rau atat de frumosul Maramures si cu strangere de inima ne indreptam spre Bucovina.Ne asteapta manastirile aflate in patrimoniul UNESCO,manastiri care acum sunt apreciate pe plan international,fiind unice datorita picturilor exterioare,picturi multe dintre ele datand inca de la inceputul secolului al XV-lea .
Coborand din spre Pasul Prislop avem primul nostru contact cu aceasta parte a tarii,trecem prin Carlibaba Noua o mica localitate,cu o biserica superba,lucrata in exterior din lemn,acoperisul de tabla,un interior superb pictat,la care inca se mai lucra.



Micuta dar cocheta biserica iti lasa o impresie extraordinara,migala cu care s-a lucrat la detaliile care impodobesc exteriorul te lasa fara grai.


Interiorul este deosebit, superb pictat,culorile atat de calde,atat de vii,altarul impunator,atent lucrat,detaliile ies in evidenta,candelabrul aurit suspendat de cupola bisericii parca ar vrea sa smulga lanturile de sustinere.



Aceasta biserica noua prevesteste minunatiile care ne asteapta,manastiri cu biserici trecute prin multe vremuri,chiar si prin foc si distrugere,dar care au dainuit pana in zilele noastre,spre a ne incanta privirile si alina sufletul.Coborand spre Campulung Moldovenesc pe drumul serpuind prin localitatile de munte mai intalnim cateva bisericute cochete.



Aceste locuri sunt populate de oameni gospodari,cu pasuni superbe,ingrijite,care traiesc din cresterea animalelor,fanarele sunt deosebite,fanul fiind asezat la uscat pe niste garduri speciale facute din lemn,capitele suspendate,tocmai din cauza umiditatii ridicate si a precipitatiilor abundente din aceasta zona.

Ne indreptam spre prima manastire si anume Manastirea Moldovita.


Este una din cele mai vechi asezari monahale,situata in comuna Vatra Moldovitei,biserica aflandu-se pe lista patrimoniului cultural UNESCO.Manastirea este atestata documentar inca din 1402 dainuind oana la sfarsitul sec XV cand s-a prabusit datorita unei alunecari de teren,ruinele inca se mai pot vedea la o distanta de 500 de metri de actuala manastire construita in 1532 de catre domnitorul Petru Rares,fiul lui Stefan cel Mare,in aceeasi epoca fiind imprejmuita cu ziduri si turnuri de aparare capatand acest aspect de fortareata.Pictura exterioara dateaza din 1537,dar partea de nord din pacate o mare parte fiind distrusa dealungul vremii.

In incinta manastirii se afla si un muzeu cu manuscrise din sec XV,fiind caligrafiate multe carti.Una din cele mai importante piese din muzeu este Jiltul domnesc din vremea lui Petru Rares si multe broderii cu fir de aur daruite de domnitorul Stefan cel Mare.

De la intrarea in manastire se pot achizitiona suveniruri religioase,multe dintre ele confectionate manual de cei care slujesc acest sfant locas,dar si din afara manastirii,de la comerciantii aflati in afara.
Urmatorul obiectiv este Manastirea Sucevita ,situata pe valea Raului Sucevita,in comuna cu acelasi nume.A fost zidita intre anii 1582-1584.

Manastirea este ctitoria familiei Movilestilor,familie de boieri,carturari si chiar domnitori ai Moldovei si Tarii Romanesti mai tarziu in sec. XVI-XVII.Are multe caracteristici specifice bisericilor din Tara Romaneasca,fiind pentru prima data atestata la 1586.
Este una din manastirile care mie personal mi-a placut foarte mult,zidurile se afla intr-o stare foarte buna,la fel si biserica(care totusi are multe semne,mazgaleli de nume,lasate de inconstienti inca din anii 30),aflata intr-o locatie de vis o vale verde inconjurata de dealuri impadurite, cu poieni de unde poti admira de sus superba arhitectura.
Intrarea in manastire se face pe o poarta aflata la baza turnului de aparare,prima impresie de care te lovesti este cea a unei fortarete care ar putea rezista oricarui atac.





Suceviţa, ultima biserica din Bucovina zugravita pe fatade (1596), monumentul cu cel mai mare numar de imagini religioase din tara,cel mai bine pastrate si singurul cu pictura exterioara pe partea de nord,zugravii sunt fraţii moldoveni Sofronie şi Ion,care au pictat multe scene religioase,cea mai relevanta pentru Sucevita fiind Scara Lui Ioan Ciumax:

Peretele de vest fiind singurul care nu are pictura,a ramas nepictat deoarece zugravul a cazut de pe scara si a murit,fiind un "semn rau"...


Alte picturi ale Manastirii Sucevita:






Urmatorul popas il facem la Manastirea Putna,ctitoria domnitorului Stefan cel Marea si Sfant intre anii 1466-1469 ,fiind si locul de veci al acestuia.Manastirea se afla in satul cu acelasi nume,langa raul Putna fiind inconjurata de dealuri împădurite şi de privelişti sălbatice.

A fost distrusa din nou, în 1653, de catre armata cazaca a lui Timus Hmelnitchi, ginerele lui Vasile Lupu. Actuala biserica a fost practic refacută între anii 1653 şi 1662 de catre Vasile Lupu şi succesorii sai.

Muzeul manastirii cuprinde o colectie importanta de carte religioasa si de obiecte de arta medievale, mai ales din timpul lui Stefan cel Mare si al succesorilor sai imediati,dar si clopote daruite de domnitorii acelor timpuri:
Clopotul mare zis Buga turnat în 1484, daruit manastirii de Stefan cel Mare,are 1565 kg.
Blagovistnicul daruit de asemenea de Stefan, clopot simplu, de formă clasica, fara decoraţii cantarind doar 318 kg.
Userul daruit de Petru Rares Manastirii Putna si cantareste 1150 kg.
Daniil Sihastrul a fost contemporan cu Stefan cel Mare,este cel care a sapat chilia de piatra de la Putna se afla nu departe de locul unde se varsa paraul Viteul in paraul Putna.Chilia Sfantului Daniil Sihastrul este sapata intr-o stanca, ce se inalta deasupra vaii. Chilia este scobita cu dalta si cuprinde un paraclis cu trei despartituri, si anume: pronaos, naos si altar. Lungimea intregului loc scobit in piatra este de 9.25 metri, iar inaltimea de 2 metri.Sub stanca se afla alt loc scobit, care se pare ca a fost locuinta sihastrului. Incaperea de dedesubt ii slujea drept chilie, dupa ostenelile zilei,se poate vedea chiar sub scara de lemn.Moastele acestuia se afla in Manastirea Voronet,doar degetul aratator de la mana dreapta se afla in manastirea Putna, cu care se spune ca iar fi aratat valea Putnei lui Stefan cel Mare.


Lasam in urma frumoasa Vale a Putnei si ne indreptam spre Manastirea Voronet.



Prima atestare documentara a vechiului schit de lemn al Manastirii Voronet este 22 ianuarie 1472.Manastirea Voronet este una din cele mai valoroase ctitorii ale lui Stefan cel Mare a fost ridicata in 1488 in numai patru lui si jumatate,o performanta greu de realizat pentru acele vremuri.fiind una din cele mai valoroase ctitorii ale lui Stefan cel Mare.



Pictura exterioara se datoreaza lui Grigorie Rosca, eruditul teolog care a urmarit personal realizarea operei calugarilor-zugravi anonimi. Rezultatul a fost exceptional: Judecata de Apoi ocupa tot peretele de apus într-o uriasa compozitie pe cinci registre, unica in arta orientului crestin.


Pictura exterioara este realizata la un inalt nivel artistic,fiind considerata cea mai reusita si complexa dintre toate manastirile moldovenesti.Frescele sunt insufletite de coloritul viu, predominand albastrul si verdele culori apropiate de cele ale naturii inconjuratoare.Asa cum este albastrul cerului,la fel au incercat sa-l reproduca si calugarii zugrazvi pe exteriorul bisericii.

Frescele de pe parte de nord sunt afectate de trecerea timpului spalate de vitregiile vremii.Este un loc de reculegere care aduna numerosi credinciosi si vizitatori,multi dintre ei de peste hotare.
Aflata de asemenea in patrimoniul UNESCO Manastirea Voronet va mai dainui inca multi ani de acum inainte, spre a bucura privirea multor alte generatii.

O alta manastire foarte apreciata in special datorita picturii interioare semnata de Nicolae Grigorscu,si a muzeului cu picturi ale aceluiasi artist este Manastirea Agapia,cea care gazduieste impreuna cu satul din jurul manastirii cea mai mare comunitate de maicute,aproximativ 400 de suflete.

Pe mine personal este locul care m-a impresionat cel mai mult mai ales prin prezenta celor care ingrijesc acest locas, caldura din glasul maicutelor,privirea duioasa cu care te intampina te fac intradevar sa te simti in Casa Domnului, manastirea florilor cum as numi-o eu.


Manastirea Neamt


Biserica Domneasca din Piatra Neamt zidita in 1497-1498 dupa cu sta scris la intrarea in biserica


Turnul clopotnita sau Turnul lui Stefan cel Mare