miercuri, 12 iunie 2013

Răsărit între rhododendroni. Munții Ciucaș Part 3

      Este luni dimineata. Am avut o seară superbă, iar somnul a fost parcă mult prea scurt. Nu am venit in Ciucaș pentru odihnă iar eu mă mulțumesc cu destul de puțin somn. M-am trezit fără greutate înainte de răsărit si am scos capul afară din cort. Era senin prognoza era corectă :)
      Mă echipez rapid, iar roua mă forteaza sa pun parazăpezile. Avea sa fie destul de răcoare până se ridica soarele pe cer. Lipsa norilor m-a întristat putin( așa sunt fotografii, nici cum nu e bine), era mult  mai plăcut să fi fost câțiva norișori presărați pe cer, cer prea mult? 
    
1
Culmea Stâncoasă



  Majoritatea cadrelor le-am tras pe partea estică. Pe cealaltă parte nu avea sa fie lumina interesantă decât după aproximativ 2 ore.  
2
 7
 3
Versantul Gropșoarele

4
Planuri

Masa am servit-o pe la ora 9 in zona de unde am fotografiat cortul. Am stat pe izopren, iarba incă era destul de udă. Am mâcat mai bine decât la restaurant: pateu, slănină, brânză și o supă la plic. Delicios!
5
Privelistea din jurul  cortului

     A mai urmat o serie de fotografiat deși lumina începea sa fie cam puternică pentru gustul meu...
6
Vf. Zăganu

 7
Detalii

     Am așteptat să se usuce cortul cam până la ora 10.30, după care mi-am împachetat rucsacul si am renunțat la hainele mai groase, căldura începea sa se facă simțită. Apa nu mai aveam așa că am ales calea cea mai usoră de a ajunge la prima sursa de apă pe care o știam si anume la Cabana Muntele Roșu. Rucsacul parcă a devenit mai usor cu vre-o 5 kg, iar coborârea spre cabană va fi rapidă dacă nu lungesc pauzele de fotografiat. Mă simțeam bine acolo sus, fără nimeni in jurul meu, în liniste,  încalzit de soare intr-o dimineață superbă.
      Liniștea nu a ținut la nesfârșit, la coborâre aproape de La Răscruce am văzut apropiindu-se destul de rapid, din nou o stână. Eu trebuie să o iau la stânga așa că scap de încă o întâlnire placuta cu cel mai bun prieten al drumețului, câinele de stănă. Mă întreb: De ce ne întâmpină atât de prietenos de fiecare dată? O fi parfumul de drumeț asa de atrăgător probabil, că de mirosul de servețele umede nu-mi vine a crede. Aș face bine să umblu cu ceva oase in buzunar la urmatoarea ieșire, poate scap si eu de zâbetul lătrat si salivă pe pantalonii de tura:))
     Coborarea am facut-o agale iar căldura începe să-și facă simțită prezența. Ma bucur că am luat pălăria cu mine și-mi pare rau după ochelari. Abia acum îmi dau seama că i-am pierdut la urcare mai sus de Poiana Zăganu, la o trecerea printre brazii deși și joși. Ochelarii erau de alergare ușori și nu au reușit să stea pe cap din păcate.
8
Soarele încălzind Culmea Gropșoarele.
     Lângă Cabana Muntele Roșu las cu bucurie rucsacul din spate la fântână și mă bucur de apa bună și rece. De pe drumul de acces ce putea să mai apară decât încă o stână. Deja sunt călit, nu bag in seamă lătratul cum nu bagă unele domnișoare fluieratul pe stradă, e ceva normal. Mergeau săracii căței agale, toropiți de căldură iar unul dintre ei maroniu se trăntește exact in fântâna din parcarea cabanei, pleoscăind din apa în acelasi timp. Probabil este obisnuință pentru el. Alții doi se așează pe drumul asfaltat chiar langă mine. Prietenos cum sunt de obicei le pun niște apă într-un bidon de plastic tăiat. Sunt privit cu mirare dar până la urmă ambii își potolesc setea și se așează la loc pe asfalt. 
     Mai am parte de încă doi mai gălăgioși în parcare înainte de cabană, stau nepăsător si astept ciobanul sa-i linișteasca cu un bolovan între coaste. Nu mi-a plăcut gestul dar a fost destul de eficient. De aici a fost liniște si pace până la drumul principal Am întâlnit două mașini din care una rătăcită... căuta Cabana Cheia! Probabil rucsacul m-a dat de gol că sunt din partea locului si i-am îndrumat spre direcția corectă. Autostopul a mers perfect si la plecare dupa 10 minute m-a luat un domn șofer de tir din Sf. Gheorghe și m-a lăsat la 300 de metri de casă. Mulțumesc din suflet!
     Una peste alta a fost o tură placută care și-a atins scopul, mi-a bucurat privirea și a ținut apartul ocupat să nu-mi pară rău că l-am luat cu mine. Au fost și minusuri: ochelari pierduți, doua filtre distruse si mulți "prieteni" cu blană si zgardă cu țepi, plus o raceală. Da mă mai duc! Chiar săptămâna asta dar in altă parte, cu Dan Dinu în Bucegi. Abia astept!

Daca v-a placut nu uitati de butonul SHARE, aratati si prietenilor!

4 comentarii:

  1. Luni a fost singura zi frumoasa din ultima vreme ,am vrut sa merg si eu dar n-am avut cu cine si singura nu ma incumet.Musai sa ajung in weekend,sper sa mai prind ceva flori.Fotografiile sunt de exceptie.Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc fain!
      Cu siguranta mai prinzi inflorit! Sunt si portiuni care s-au trecut, asa ca nu o sa mai dureze prea mult, weekend-ul acesta si posibil urmatorul ar fi cam ultima sansa! sper sa gasesti parteneri de drumetie:)

      Ștergere
  2. Revin intotdeauna cu mare placere pe blogul tau!
    Un loc special de ... hranit ochii si sufletul!
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc fain! Citesc orice gand cu placere! Te mai astept aici:)

      Ștergere